Guvernul a aprobat în ședința de joi, 21 mai, Memorandumul între Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Educației din Republica Populară Chineză privind recunoașterea reciprocă a diplomelor și certificatelor din învățământul superior.
Obiectivul Memorandumului este acela de a facilita recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și perioadelor de studii din învățământul superior, în vederea continuării studiilor în instituțiile de învățământ superior de pe teritoriul României și al Chinei. Astfel, vor fi recunoscute diplomele emise de instituții de învățământ superior – universități, academii de studii, institute de cercetare, școli de studii superioare – acreditate conform legislației din România și diplomele și certificatele emise de instituții de învățământ superior și institute de cercetare din Republica Populară Chineză.
România va recunoaște următoarele certificate și diplome din învățământul superior din China: certificatul de absolvire a cursului special de educație (Zhuanke), certificatul de absolvire a cursului general de educație și/sau diplomă de licență, certificatul de absolvire – nivel Master, certificatul de absolvire – nivel Doctorat.
Republica Populară Chineză va recunoaște următoarele diplome din învățământul superior din România:
- pentru ciclul I de studii universitare: diploma de licență, diploma de inginer, diploma de urbanist, diploma de licență și master, diploma de arhitect;
- pentru ciclul II de studii universitare: diploma de master;
- pentru ciclul III de studii universitare: diploma de doctor.
Pentru a fi recunoscute diplomele și certificatele obținute în România, acestea trebuie să fie însoțite de o dovadă a autenticității, eliberată de instituțiile de învățământ superior, în timp ce diplomele și certificatele eliberate de instituțiile de învățământ superior sau institut de cercetare din China trebuie să fie însoțite de o dovadă a verificării, emisă de autoritățile centrale competente.
Precizăm că învățământul superior din România este organizat în universități, academii de studii, institute de cercetare, școli de studii superioare, autorizate provizoriu sau acreditate conform legii. De asemenea, toate universitățile acreditate sau autorizate utilizează Sistemul European de Credite Transferabile și eliberează Suplimentul la diplomă.