În data de 19 ianuarie a.c., s-a desfășurat, în format online, întâlnirea de lansare a proiectului „Compararea calificărilor pentru o recunoaștere echitabilă 2 (QUATREC 2)”, finanțat prin programul Erasmus+, acțiunea 3, proiect destinat membrilor rețelei Centrelor naționale de recunoaștere ENIC/NARIC, în care CNRED este partener alături de Letonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Bulgaria, Lituania și Armenia.
Obiectivul principal al acestui proiect este acela de a facilita utilizarea rezultatelor învățării în evaluarea diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior pentru recunoașterea echitabilă de către angajatori. Un alt obiectiv al proiectului este acela de a valorifica concluziile și recomandările rezultate din QUATREC 1 pentru a elabora și pilota o metodologie pentru utilizarea rezultatelor învățării.
Cu acest prilej, partenerii proiectului au discutat modul de desfășurare a activităților proiectului, dar și elementele tehnice pentru buna implementare a proiectului. Mai multe detalii despre proiect pot fi consultate aici.
Calendarul proiectului include, printre altele, ca România să fie, în cursul acestui an, gazda primei reuniuni în care se vor analiza progresul proiectului, respectiv conținutul metodologiei referitoare la compararea rezultatelor învățării, care urmează să fie elaborată de către statele participante.