CNRED, prezent la evenimentele aniversare ARACIS

Reprezentanții Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) au participat, în perioada 17 – 20 iunie 2025, la o serie de evenimente aniversare dedicate asigurării şi evaluării calităţii educaţiei: „20 de ani de la înființarea ARACIS și peste 30 de ani de la inițierea proceselor de evaluare externă a calității în sistemul de învățământ superior din România”.

Evenimentele organizate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) au reunit reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din România, agenții de asigurare a calității din străinătate, dar și reprezentanți ai rețelelor ENIC-NARIC.

În calitate de membru al Rețelelor ENIC-NARIC, reprezentantul CNRED a expus în cadrul unui webinar organizat în data de 17 iunie, alături de omologul italian CIMEA, perspectiva națională și europeană în domeniul recunoașterii: Procesul Bologna, politicile și recomandările europene privind recunoașterea și asigurarea calității, precum și tendințele la nivel european.

Prezentările au fost susținute de dna. Chiara Finocchietti, președintele Biroului ENIC și dna. Gianina Chirazi, director CNRED și membru în Comitetul consultativ al rețelei NARIC. Evenimentul a fost moderat de atașatul pentru educație și cultură din cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, dna. Oana Mihaela Salomia.

Totodată, în perioada 19-20 iunie 2025, reprezentanții CNRED au participat la un seminar în domeniul asigurării și evaluării calității educației și au supus atenției participanților “Recunoașterea și asigurarea calității în învățământul superior”. Cu acest prilej, CNRED a evidențiat evoluția conceptului de recunoaștere automată de la deziderat la implementare, precum și perspectivele și provocările în domeniul recunoașterii pentru instituțiile de învățământ superior.  

Pe parcursul acestui seminar ARACIS a prezentat principalele activități desfășurate de agenție pe parcursul anului 2025 și a lansat în dezbatere teme de actualitate în asigurarea calității în învățământul superior, precum: cadrul general de evaluare externă a calității, cultura calității în universități, asigurarea internă a calității și platforma dedicată managementului procedurilor de evaluare externă.

Data publicării: 23.06.2025

Loading