ro:autoritati:relevante:universitatea_nationala_de_aparare_carol_i_din_bucuresti

Universitatea Naţională de Apărare ¨Carol I¨ din Bucureşti

http://www.unap.ro/

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” este instituţie publică de învăţământ superior militar, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu programe de studii universitare acreditate şi autorizate să funcţioneze provizoriu în condiţiile legii, care funcţionează pe baza prevederilor Constituţiei României, cadrului legislativ aplicabil în învăţământul superior, ordinelor ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi ale ministrului apărării naţionale, precum şi ale Cartei universitare.

Înfiinţată la 08.08.1889, sub denumirea de „Şcoala Superioară de Război”, prin Înaltul Decret Regal al Regelui Carol I, în timp, a parcurs diverse procese de transformare, purtând succesiv denumirea de „Academia Militară”, „Academia Militară Generală”, „Academia de Înalte Studii Militare”, „Universitatea Naţională de Apărare”, iar începând cu data de 25.08.2005, universitatea poartă denumirea de Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Misiunea Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” constă în formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a comandanţilor, ofiţerilor de stat major şi experţilor, militari şi civili, pentru îndeplinirea atribuţiilor de conducere şi expertiză în ramura de ştiinţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică universitară.

În cadrul ramurii de ştiinţă, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” organizează şi desfăşoară studii universitare de licenţă, studii universitare de master, studii universitare de doctorat, studii postdoctorale de cercetare avansată, programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă, precum şi cursuri de nivel nonuniversitar.

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” este clasificată ca universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică, acreditată în condiţiile legii, iar la recenta evaluare instituţională periodică, din anul 2015, a primit calificativul „Grad de încredere ridicat”. De asemenea, universitatea face parte din grupul universităţilor din România care au fost evaluate de Asociaţia Universităţilor Europene (EUA), în perioada noiembrie 2011 - februarie 2012, evaluare în urma căreia a primit aprecieri foarte bune.

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” are în compunere Facultatea de comandă şi stat major, Facultatea de securitate şi apărare, Şcoala doctorală, Departamentul pentru învăţământ distribuit avansat la distanţă, Departamentul regional de studii pentru managementul resurselor de apărare/Braşov, Departamentul regional de management al crizelor şi operaţii multinaţionale, Departamentul de formare profesională a adulţilor, Colegiul naţional de apărare, Centrul de limbi străine, Centrul de drept internaţional umanitar, Centrul de pregătire a cadrelor militare în domeniul educaţiei fizice şi sportului în armată, Centrul pentru jocuri de război şi experimentări doctrinare, Centrul de studii strategice de apărare şi securitate, bibliotecă, editura, şi structuri administrative, care răspund în condiţii foarte bune solicitărilor învăţământului şi cercetării.

Procesul educaţional din universitate s-a dezvoltat şi s-a perfecţionat continuu, în pas cu transformările pe care le-au cunoscut învăţământul românesc şi Armata României.

Exigenţele principiilor asumate de România, ca parte semnatară a Declaraţiei de la Bologna, privind constituirea unui spaţiu european al învăţământului superior, au reprezentat un reper important pentru Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” în activitatea de evaluare şi optimizare a învăţământului şi cercetării ştiinţifice din instituţie, în acord cu specificul misiunii şi cu solicitările beneficiarilor, determinate de statutul României, acela de stat membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice.

  • ro/autoritati/relevante/universitatea_nationala_de_aparare_carol_i_din_bucuresti.txt
  • Ultima modificare: 2018/11/17 10:37
  • (editare externă)