ro:autoritati:relevante:universitatea_sapientia

Universitatea "Sapientia"

http://www.whed.net/detail_institution.php?id=22647

Universitatea „Sapientia” cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Matei Corvin, nr. 4 este o instituţie de învăţământ superior particulară acreditată prin Legea nr. 58/2012. Instituția este structurată pe trei facultăți – Facultatea de Științe și Arte din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș și Facultatea de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești din Miercurea Ciuc, desfășurându-şi activitatea în patru centre de studiu: Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe.

Continuând tradițiile învăţământului în limba maghiară din Transilvania, Universitatea „Sapientia” din Cluj-Napoca își propune ca pe lângă educație și cercetare să devină un forum cultural, științific și profesional al comunității maghiare din România. Universitatea „Sapientia” din Cluj-Napoca realizează pregătirea profesională în cadrul celor 31 programe de licenţă, învățământ cu frecvență, cursuri de zi și 11 programe de studiu de master. În anul universitar 2015/2016 Universitatea şcolarizează 2225 studenţi, iar activitatea didactică este derulată de 195 cadre didactice titulare, sprijiniţi de 180 persoane angajate ca personal didactic auxiliar şi administrativ.

  • ro/autoritati/relevante/universitatea_sapientia.txt
  • Ultima modificare: 2018/11/17 10:37
  • (editare externă)