Prezentare

Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) a fost creat în anul 1999 și funcționează ca direcţie în cadrul Ministerului Educaţiei, având ca principale atribuții:

  • recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii obţinute în străinătate,
  • elaborarea de regulamente şi metodologii privind recunoaşterea şi echivalarea actelor de studii obţinute în străinătate,
  • vizarea actelor de studii din învățământul superior în vederea supralegalizării sau aplicării Apostilei de la Haga,
  • reprezentarea României în cadrul instituțiilor UE în domeniul recunoașterii academice și profesionale.

Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor este membru al rețelelor ENIC/NARIC a Centrelor de informare privind recunoașterea diplomelor, o inițiativă a Comisiei Europene, Consiliului Europei și UNESCO, ce permite un schimb permanent de informații și consiliere la nivel național și internațional cu privire la sistemul de educație și statutul juridic al instituțiilor de învățământ din străinătate, formare oferită, precum și condițiile stabilite de aceste instituții pentru obținerea actelor de studii.

Centrul român NARIC a fost creat la 1 decembrie 1995, în baza Acordului no. 95-PECO-SOC-0019 încheiat cu Comisia Europeană, ca parte componentă a Agenţiei Naționale SOCRATES.

Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor este:

  • coordonator naţional pentru transpunerea Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale;
  • centru de asistenţă pentru recunoaşterea calificărilor profesionale;
  • coordonator de arie legislativă pentru IMI PQ România și coordonator delegat pentru Servicii în domeniul educației;
  • colaborează cu celelalte Centre naţionale de informare ENIC/NARIC și alte organizații internaționale, precum UNESCO-CEPES, IAU.

Adresa: Str. Spiru Haret nr. 12, Sector 1, Bucureşti

Telefon: 021 405 63 22, 021 405 56 59

Fax: 021 313 10 13

Email: cnred@edu.gov.ro

Loading