Recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate

Current Style: Standard

Accessibility

Text Size

Text Size:

  • Increase
  • Decrease

Current Size: 100%

Versiune tiparSend by emailPDF version

Instituțiile acreditate de învățământ superior sau unitățile și instituțiile de drept public și drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul național de cercetare-dezvoltare recunosc diploma de doctor și titlul de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute la:

  • instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană,
  • instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice, actualizată periodic,
  • instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar,

numai în scopul înscrierii la programele postuniversitare, obținerii abilitării, ocupării unei funcții didactice sau de cercetare în cadrul uneia din instituțiile sau unitățile menționate anterior, conform OMENCS nr. 5923/06.12.2016 pentru aprobarea Metodologiei privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate.

C.N.R.E.D. recunoaște:

  • diplomele de doctor obținute la instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate, în alte scopuri decât cele prevăzute pentru universități,
  • diplomele de doctor obținute la universităţi din statele terţe, altele decât cele prevăzute în Lista universităților de prestigiu din alte state.

 

Depunere dosar

Program: Luni-Joi, 09:00-11:00 şi 14:00-16:00 | Vineri, 09:00-11:00

Registratura Ministerului Educației Naționale,

Str. Spiru Haret, nr. 10, Sector 1, 010176 Bucureşti

Acte necesare / Verificare acte dosar 

1. Cerere

2. Diploma de doctor – copie (pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană) sau copie și traducere legalizată (pentru celelalte limbi străine)

  • în cazul diplomelor obţinute în Republica Moldova şi în Ucraina se depune teza de doctorat, în format tipărit şi/sau format PDF; tezele care nu sunt redactate în limba română vor fi însoţite de un rezumat al tezei în format PDF, în limba română, engleză sau franceză; documentele în format PDF vor fi inscripţionate pe un CD

3. Alte documente, dacă este cazul:

  • de exemplu: documentul care atestă domeniul în care este acordat titlul de doctor – copie (pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană) sau copie și traducere legalizată (pentru celelalte limbi străine).

4. Documente personale de identificare, în copie:

  • paşaport
  • actul de identitate – buletin de identitate sau carte de identitate
  • dovada schimbării numelui - copie și traducere legalizată (dacă este cazul)

5. Taxa de evaluare de 50 de lei - copie

Taxele se pot achita în lei la casieria CNRED (program de luni până joi, între orele 9:00-12:00 şi 13:00-15:00) sau prin Ordin de plată / Mandat Poştal / Virament bancar în care să fie menţionat contul de mai jos:

Beneficiar: Ministerul Educaţiei Naţionale
Cod de identificare fiscală: 13729380
Banca: Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti - ATCPMB
Cod IBAN: RO86TREZ70020E330500XXXX
Cod SWIFT: TREZROBU
Cod BIC: TREZ

Taxele se pot achita şi în Euro, prin Ordin de plată / Virament bancar, în care să fie menţionat contul de mai jos:

Beneficiar: Ministerul Educaţiei Naţionale
Cod de identificare fiscală: 13729380
Banca: Banca Comercială Română - BCR, sucursala Sala Palatului
Cod IBAN: RO35RNCB0080005630300077
Cod SWIFT: RNCBROBU
Cod BIC: RNCB

Taxele în euro se calculează la cursul de schimb leu - euro afişat de Banca Naţională a României din ziua în care se face viramentul bancar.

Important: Pe ordinul de plată sau pe mandatul poştal emis trebuie să fie scris codul IBAN, numele titularului actului de studii și numele angajatorului care solicită recunoașterea (dacă este cazul)!

Autentificare acte de studii supuse recunoaşterii/echivalării

1. pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, actele de studii supuse echivalării/ recunoașterii trebuie vizate cu Apostila de la Haga de către autorităţile competente din ţările emitente; actele de studii din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga, celelalte state membre UE fiind exceptate;
2. pentru statele care NU sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, actele de studii vor fi supralegalizate sau vor fi însoţite de Adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă; 

  • supralegalizarea se aplică de către Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă și Ambasada/Oficiul Consular al României în ţara respectivă sau de către Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă și Ambasada/Oficiul Consular al acesteia în România și Ministerul Afacerilor Externe din România; pentru țările unde nu există misiuni diplomatice ale României sau care nu au misiuni diplomatice în România, actele de studii vor avea viza Ministerului Educației și ale Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă;

  • scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.

Lista statelor pentru care se solicită apostilarea sau supralegalizarea

Evaluare dosar

CNRED evaluează și emite decizia finală în termen de maxim 30 de zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet.

Acest termen se poate prelungi în mod corespunzător în cazul efectuării unor verificări suplimentare sau în cazul în care CNRED înaintează dosarul spre evaluare Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.).

Eliberare atestat

Program: Luni - Joi, 09:00 - 12:00; 12:30 - 14:00

Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor
Str. Spiru Haret, nr. 12, Sector 1, 010176 Bucureşti

  • prin poştă, la adresa indicată în cerere
  • prin curier rapid - cu plata la destinație - serviciul de curierat este contractat de către solicitant

Atestatul se eliberează titularului sau unei persoane împuternicite prin procură notarială.

Eliberare duplicat 

În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării atestatului de recunoaștere, CNRED eliberează, la cerere, un duplicat al acestuia.

Pentru eliberarea duplicatului, titularul adresează, în scris, o cerere însoțită de următoarele documente:

  • copia actului de studii care a fost recunoscut;
  • copia actului de identitate;
  • dovada plății taxei în valoare de 50 lei;
  • declarație notarială cu privire la încadrarea în una din situațiile menționate mai sus.

Procedura de contestare

Decizia CNRED poate fi contestată o singură dată, în termen de 30 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Registratura MEN sau se trimite prin poștă.


Procedura pentru Echivalarea/recunoaşterea diplomelor de doctorat poate fi consultată şi prin Punctul de Contact Unic Electronic.

Cadru normativ: 
OM-5923-2016.pdf (2.11 MB)